Love comes for those who are ready not those who wait...

Love comes to those who wait...bullshit! I never waited for someone who could love me, I was never patience enough to wait for something...anything...I`ve ever wanted much and more and more with every single day....becase I never waited to find something good enough....I was ever complain because nobody was good enough and nobody could touch my heart,because I believed that love comes with sacrifices and a little bit of something not right....But now...
I really believe that love comes when you`re ready,mature enough and straight to feel love,to give love and apreciate what you have.I had to suffer,to cry and to lose my faith that i could ever find that one single person who`s gonna make me feel loved and cared with just one look...it`s funny how everything you believe about love falls apart when you find true love....maybe the blame is on movies or stories or what we wish to be....I had many boys who  treated me good,but not good enough...it wasn`t because they weren`t great...it was because i wasn`t prepared for love...after i saw what pain means and how is to die inside for love, I lost my hope...."I have to admit that maybe I`m that 10% of the people whom live lonely forever" after that, I accepted this, because I wanted to be smart ,to be that kind of lady who`s making her own way through life...and right then,when I felt the most lonely thing in the world I met that one man who made me his with one  look...one kiss....it`s something I can explain but I`m sure  that those few people who felt it can understand what I can`t explain....

Doua suflete si o cafea

"Mi-ai intrat atat de adanc in suflet, incat daca ai pleca acum, mi-ai lua sufletul cu tine, m-ai dezintegra in particule care disperate cauta sa isi regaseasca forma de alta data. Dar, desigur ca voi ramane vag, vid...o fantoma pentru restul vietii. Incapabil sa mai gust aventurile vietii, incapabil sa mai simt mirosul realitatii si cersind. Cersindu-ti sufletu-mi inapoi si asteptandu-te sa vii si tu odata cu el..."


Marius

Fata cu parul de foc...

Inchidea ochii si se vedea dansand,alergand si zambind…se purta ca un copil,dar cineva era acolo si se uita uimit la ea cat poate sa fie de frumoasa intr-un tricou lung si larg care ii venea caraghios.Era inalta si slaba,dar era adorabila in boxeri si tricoul lui larg,pe care il imbraca doar pentru ca era al lui si o facea sa se simta in singuranta,acolo in bratele lui ,fara sa se gadeasca la nimic.Dimineata,cu parul ciufulit si somnoroasa era atat de frumoasa,acolo in pat cu o cana de cafea arata superb,si doar pentru ca avea un farmec aparte,doar pentru ca lumina diminetii o facea sa zambeasca intr-un fel in care nu multe fete zambesc,si avea sufletul pur,desi era plin de rani si cicatrici.Nu se temea sa recunoasca acea frica de iubire,insa nu stia sa urasca,nu intelegea conceptul.Acolo intre cearceafuri voia doar sa simta iubire,uneori putaei sa vezi in ochii ei cum cerseste asta si totusi nu spunea niciodata nimic,tacea doar si ii zambea ori de cate ori el voia sa plece ,gatul o ardea de durere,voia sa strige sa ii spuna ca are nevoie de el,dar tacea….spera ca intr-o zi el va realiza cata nevoie avea de el si se va intoarce plin de iubire doar pentru ea.

Frica...

Pasea sigura pe ea in intuneric, nu ii era frica de nimic, atatea nopti cand se intorcea acasa pe o strada pustie si fara lumina,ascultand vesnicele versuri despre sentimente,fara sa se gandeasca la viata ei.Nu, nu ii era frica de singuratate,petrecea ore in sir doar cu ea , ii placea sa piarda timpul singura,nu avea nevoie de nimeni sa o ajute sau sa o consoleze,stia sa faca asta singura.Si de ce sa ii fie frica,trecea mereu prin astfel de stari incat a ajuns la un moment sa le considere stari permanente,star ice o defineau si care nu o intristau deloc.Ii placea sa zambeasca mereu sis a fie fericita pentru nimicuri,doar asa ca sa nu stea suparata.Era puternica,mereu incasa lovituri de la viata,prieteni si tot ce o inconjura, dar stia ca mereu va fi bine si nu suporta ca cineva sa ii spuna asta pentru ca stia.Nu ii era frica de nimic,nici macar de moarte,visa cum moare si era calma,isi imagina moartea …mergea pe strada si isi imagina lama cutitului rece strapungandu-I carnea ,sangele fierbinte prelingandu-i-se pe piele si simtind cum viata I se scurge din corp,dar nu era speriata.

Unicul lucru de care ii era frica era dragostea.Pentru ea dragostea era un bluestem,cel mai urat….lama cutitului ii lua viata,dar dragostea ii lua sufletul si la urma urmelor ce e un corp fara suflet…nimic, e doar un nume.Si ii era frica sa devina doar un nume,doar atat… ii placea sa iubeasca, sa simta sentimente frumoase,doar ca atunci cand ajungea sa simta mai multe,atunci totul se spulbera.Mereu se gandea ca cineva o va gasi si o va face sa iubeasca prin iubirea pe care i-o va purta.

Frustrare

Pasesc singura prin multime,caut suflete,dar nu gasesc decat scrancete…nimeni nu mai vrea sa zambeasca in pustiul de asfalt….e plin de lume si totusi fiecare e singur….nu mai gasim o cale sa iesim din multime si totusi nu suntem legati de ea decat prin obligatiile care ne trag in jos zi de zi,ne degradeaza.Omul cand se naste e liber,societatea il leaga in mii de lanturi pe care le accepta fara sa se gandeasca cat de rau ii vor face….obisnuiam sa ne ascultam sufletele in tacere,ne zambeam si ne vorbeam in soapta, inimile apropiate  nu au nevoie de vorbeasca tare,ele se inteleg…dar azi?...azi zbieram unu la altul ,ne luam microfoane si boxe cat mai mari….totul e rece,totul e minciuna…

Scrisul e un blestem

Scrisul e  un blestem….e blestemul sufletului meu care se viseaza artist,care vrea sa vorbeasca mereu pentru ca stie ca daca ar tacea si eu nu as mai scrie ar muri.Si e nedrept pentru ca nu pot lua pauza de la sentimente…mereu simt si ce simt scriu….cand imi spun :”Stop!From now on I`ll be an evil heartless bitch” si fug de tot ce inseamna dragoste pt oameni,dar,ma intoarce inapoi dragostea pt scris… e ca si cum ai incerca sa fugi cat mai departe ,in alt oras, dar ajungi mereu intr-un sens giratoriu care nu te inainteaza ci te pune doar sa alergi in jurul lui…

Zambesc in culori...

Zambesc…de ce? Pentru ca pot….te-am scos afara din sufletul meu dar am acceptat flori si zambete in locul tau,traiesc fiecare clipa de parca as ramane fara aer in orice moment, ma doare inca sarutul tau de ramas bun…mai am inca cicatrici pe maini ,cicatrici facute de lacrimile tale fierbinti in aerul inghetat,cand eram sfasiati de dorinta si dragoste,cand universul ne despartea…dar nu regret nimic,tot ce am simtit va ramane mereu o sursa de energie, una ecologica,functioneaza pe amintiri…Si poate nu esti aici dar viata nu ma asteapta ,ma pune mereu sa imi caut fericirea si sa ma zbat pentru ea…iar eu, eu aleg sa fac asta mereu cu zambetul pe buze….iubirea noastra era prea puternica incat trebuia sa o oprim,asa mi-ai spus…deci vezi?! Am de ce sa zambesc…pot sa dansez si sa simt ploaia pe piele chiar si cu sufletul amortit…oricat de perfecte sunt unele lucruri uneori trebuie sa inceteze,trebuie sa existe un echilibru; si atunci poti alege sa stai trist gandindu-te la ce putea fi sau sa zambesti cand iti amintesti tot ce a fost,sa te bucuri ca ai trait o asa experienta si sa crezi ca vor veni altele si mai frumoase.Eu aleg mereu sa zambesc.Tu? 

Ger afara,viscol inauntru,…

Te trezesti dimineata si realizezi ca esti in zadar,ca nu poti schimba nimic si doar te frustrezi…zambete tampe pe fetele celor din jur “ o sa fie bine”,si te enervezi…nu va fi bine, dar continuam sa speram…de ce speram? Ne place sa ne mintim? Avem nevoie de vise ca sa putem suporta realitatea…cruda realitate,cadavrele rancezesc prin parcuri si cofetarii, soarele ingheata , sperantele ne mor in brate si noi continuam sa le pastram,asa mucegaite si cu miros de praf.

Salata de fructe

I-au un bol mare in care sa incapa cat mai multe culori si arome si incep sa modelez In pulpa fiecarei culori si tai ci ciupesc si mangai si simt…..acum totul are o singura nuanta dar mii de arome ce explodeaza….

-Si cum e ?

-E dulce dar parca il urasc…il urasc in mii de ganduri …il urasc ca nu simte….il urasc pentru ca il iubesc….

-Dar iti place ?

-Imi place mult !  ….e ceva ce nu am mai incercat pana acum ?Dar se va termina…nu vreau sa se termine…imi place….dar de ce imi place ?...acum nu mai vreau sa imi placa…

Dragostea e o sala de dans

Tresari si realizezi ca nu esti pe un ring de dans ci intr-un autobus,unde in aer nu pluteste pasiune ci doar amestec de mirosuri,de la parfumul intepator al doamnei cu un coc numai bun pentru pasarea ce si-a facut cuib in balconul tau, pana la batranelul care are in gradina o multime de gaini , pe care le creste ca si cum ar fi niste nepotei….Inchizi ochii si… slow slow squiq quiq slow….pasiune, nu poti dansa tango daca nu simti pasiunea,daca nu ai o conexiune cu partenerul,oricat de multa tehnica sti… un dansator nu se poate numi asa daca nu are un partener care sa il simta si sa il completeze… “o ti de mana si te impui dar o si protejezi,ea trebuie sa iti simta miscarile,sa te urmeze si tu trebuie sa o astepti”.

Vals lent…pasi lenti, corp la corp, va invartiti pe melodii pline de sentimente si amintiri, gratie… valsul este cel mai nobil dans, el scoate la suprafata cele mai intense dar inocente trairi,el ii face pe parteneri sa se indragosteasca si ii invata cum sa iubeasca.

Cha-cha este despre reciprocitate in schimb, este amuzant cum miscarile sunt in oglinda…perfect simetrice si pline de gratie…ritmul latino iti sopteste mereu pasii urmatori .Sti ca trebuie sa iti incorzi o mana pentru a nu permite ca partenerul sa te inflenteze prea mult,iar cealalta o arcuiesti plin de gratie,ca si cum prezinti publicului tot ce se afla inauntrul acestui dans si a cercului pe care voi il faceti in jurul lui.E hilar, aici pasii vin de la sine, e spontan si plin de ritm…acest dans aduna doar starile pozitive,aduce doar veselie…

Cel mai amuzant dintre toate e faptul ca aceasi melodie poate tine atmosfera pentru orice dans, de parca ea e acel ceva care da echilibru, care uneste toate aceste dansuri si le da un sens…Cand inchizi ochii deschizi poarta catre amintiri…si incepi cu un dans si apoi treci fulgerator prin toate,revi de la unul la altul,te impotrivesti, vrei sa le ti pe toate o data apoi pe niciunul…e magic…e crud…e perfect…

Letter for an empty mind...

Dear you,

Mereu si toti spun ca dragostea nu tine cont de nici o limita…a nostra de ce a tinut?Adica … daca intr-adevar a fost real de ce acum suntem asa singuri?De de iarna tine asa mult?Poate pentru ca ai plecat…Stiu ca e greu si mai stiu ca nu merit nimic…asta ma doare cel mai tare,poate mai tare decat persoana care m-a dat afara din mine.Ma uit de multe ori in oglinda si tot ce vad e o umbra,una veche ,de parca acum a venit din razboi intr-o lume moderna,unde nimic nu mai e la fel, unde pur si simplu nu isi mai gaseste locul.

Sti, ti-am spus candva ca vreau sa incerc toate cliseele…ei bine le-am incercat, toate despre cum e sa suferi…si acum, scriidu-ti asta realizez ca cea mai vesela persoana din viata tuturor care ma cunosc vorbeste despre suferinta,e ridicol…tot ce candva era perfect acum mi se pare doar ridicol.Si ma intreb daca a existat tot, sau a fost doar mintea mea, a ta…poate am fost doar niste papusi pe o scena, sau poate am fost personaje din romanele de dragoste,care stie toata lumea ca mereu sfarsesc tragic.

Mi-e greu sa cred ca tu nu simti la fel sau ca nu iti doresti la fel ca mine .

                                                                                                              Trixy 

Agonie

Iei pixul si realizezi ca ai pierdut iar, e lupta pe care o pierzi continuu,e o lupta pe care o duci cu tine,nu te poti bate, la urma urmei  cunosti mereu secretul adversarului,dar totusi nu reusesti sa castigi si lupti, de ce? Nu ai un raspuns si continui asa, cand te doare te asezi ghemuit  si incepi sa tremuri  nu vrei sa renunti si continui chiar si cand sangerezi…atunci apare un medic care iti da sa bei putin sange,isi sterge lacrimile si te pune sa lupti iar si iar…te trezesti si realizezi ca nu ai de ce sa lupti,devi paranoic si cauti un vinovat pentru vinovatia ta,dar nu gasesti,desigur nu exista,esti doar tu asa va fi mereu.Toata durerea stransa in pumni te distruge,e ca un vierme urias  care nu te paraseste,si care creste cu fiecare rana,se hraneste cu durerea ta,si creste,te face sa te tarasti in propria mizerie si plangi…

Ultimul tren....

Am luat ultimul tren spre fericire.M-am urcat fara ezitare,uitand ca ma pot impiedica de trepte sau ca biletul meu poate ca nu e valid, m-am urcat oricum.Dar in trenul asta nu sunt oameni care sa iti zambeasca malefic, asteptand ca te lovesti,sau sa iti pice in cap un bagaj plin de putreziciuni, nu stiam asta cand m-am urcat, dar m-m bucurat.Imi place singuratatea mea roz,sa imi zambesc pe tonuri diferite si sa imi spun “mai bine cobori”.”dar imi place” “si daca te prinde controlorul fara bilet? Sau daca o sa ingheti de frig? Daca trenul nu pleaca din gara? Sau daca te duce prea departe si nu mai poti intoarce?” “nu-mi pasa doar stau”.
Luni
Joi
Octombrie
Sunt tot in tren.Surpriza!trenul e personalizat pentru mine,oare ma astepta?nu cred,am mai trecut prin gari dar nu era trenu acesta.poate am fost eu de vina si am ajuns cand ajuns si el,poate il cautam in gari si acum l-am vazut…De fiecare data cand opreste in vreo gara devine agitat,pufaie,desi nu e pe aburi,ma agita.In fiecare dimineata,cand conductorul da semnalul de “buna dimineata” o armata de fluturi dau o raita ,si repara tot ce se defecteaza peste zi.Sunt verzi si doar zboara,iar zborul lor cuva repara,e ceva magic.Aici au un regim special,dar variat.Gasesc orice sentiment,stare,zambet.Sun puse in borcane colorte si imprimate,dar nu-mi explic de ce cand intru in sala de mese se amesteca toate intr-un meniu gustos,nu trebuie sa fac nimic; iar patul…patul e mai confortabil decat a fost cel pe care il aveam ca fetus.Ba , mi-e atat de bine incat mi-am schimbat si numele , e Trixy ,mi-e destinat pentru ca inseamna voyager trough life…trebuia,altfel nu ma simteam ca parte din tren.Si nu mai vreau sa cobor.Cnd sunt nevoita ca cobor sunt ca un copil mic,mi-e frig si frica si incep sa plang.
Sunt Alice in trenul fermecat,intr-o bucla a timpului si spatiului.

I knew you were trouble...

Amintiri.. ma intorc mereu inapoi,oricat de mult vreau sa ma indepartez,intr-o clipa ajung iar de unde am plecat…first dance…plin de pasiune si scantei… ca si cum ne-am fi regasit… ritmuri puternice si miscari lente, cliseul “da-ti jos pantofii si danseaza pe ai mei”… te astepti sa mergi sa dansezi cu oricine ajunge pe ringul de dans, dar cand ajungi sa dansezi plin de pasiune simti cum intri in décor,incepi sa aparti dansului,de parca erai ratacit,iar muzica te-a adus inapoi…si uiti de toate,pasesti intr-o lume paralela fara ca macar sa realizezi…si apoi ramane doar atingerea ,pasiunea si amintrea din tot… unde s-au dus dansatorii? Nu erau dansatori erau ingeri ce si-au regasit aripile.

Sing it baby!

The sweetest dream...

L-am vazut venind spre mine,asa nepasator de parca viata nu exista pentru el,nu avea nici o expresie dar iti lasa impresia ca isi cauta in permanenta rostul.Farmecul lui nu consta in  aerul cuceritor,nici in zambetul pervers ci din ochii inmuiati in cerneala.Nu avea nimic din acele trasaturi commune de care orice fata se indragosteste,nici nu spunea vorbe dulci care sa te faca sa te topesti…dar era real,transparent ca o seara de mai.In preajma lui puteam sa fiu goala,goala de orice inhibitii,de orice minciuna sau zambet prefacut..puteam sa spun ce gandesc ,iar asta era tot ce ne rezuma relatia :” la ce te gandesti”…Nimeni nu ne intelegea cand vorbeam,spuneau ca suntem nebuni,dar nebunii sunt mai lucizi decat orice persoana care este in spiritual turmei.Imi scria,imi scria des,nu poezii,urasc poeziile sunt prefacute si scarbos de siropoase,sirop ce trece cu prima lingura de cafea…imi arata ce e in mintea lui si asta iubeam…Am gustat perfectiunea,am simtit raiul in vene,ma iubea si imi plangea foc…ma chema ca sa ma alunge si ma alunga ca sa ma cheme iar…ma privea ca pe o muza,ma dorea…

V. 

                                       or

...a beautiful nightmare

Patetic

Suntem jalnici, sadici..stricam suflete doar pentru a-l gasi pe al nostru….mereu cautam jumatatea care “ne-a fost sortita” si incercam fiecare persoana care trece pragul …mereu aceseasi lucruri ni le spunem,ne omoram intre noi si apoi ne uram…gasim sufletul pereche si il pierdem apoi realizam si spunem ca nu a fost el si continuam sa cautam,dar de data asta cu ura si inversunare fara sa ne mai pese cate inimi pure manjim cu dureri

Te trezesti dimineata si realizezi ca esti in zadar,ca nu poti schimba nimic si doar te frustrezi…zambete tampe pe fetele celor din jur “ o sa fie bine”,sit e enervezi…nu va fi bine, dar continuam sa speram…de ce speram? Ne place sa ne mintim? Avem nevoie de vise ca sa putem suporta realitatea…cruda realitate,cadavrele rancezesc prin parcuri si cofetarii, soarele ingheata , sperantele ne mor in brate si noi continuam sa le pastram,asa mucegaite si cu miros de praf.

But the memories remain...

Simt sângele rece pe piele,simt incendiul din  vene, simt cum vântul imi ucide sufletul…Stați! Nu-mi luați amintirile,lăsați-le să mă ucidă,apoi le puteți incinera…mie, pe mine, redă-mă!…Râdeam la cuvintele astea,fără să știu că ele imi vor fi pernă în cruda-mi neființă...