Frica...

Pasea sigura pe ea in intuneric, nu ii era frica de nimic, atatea nopti cand se intorcea acasa pe o strada pustie si fara lumina,ascultand vesnicele versuri despre sentimente,fara sa se gandeasca la viata ei.Nu, nu ii era frica de singuratate,petrecea ore in sir doar cu ea , ii placea sa piarda timpul singura,nu avea nevoie de nimeni sa o ajute sau sa o consoleze,stia sa faca asta singura.Si de ce sa ii fie frica,trecea mereu prin astfel de stari incat a ajuns la un moment sa le considere stari permanente,star ice o defineau si care nu o intristau deloc.Ii placea sa zambeasca mereu sis a fie fericita pentru nimicuri,doar asa ca sa nu stea suparata.Era puternica,mereu incasa lovituri de la viata,prieteni si tot ce o inconjura, dar stia ca mereu va fi bine si nu suporta ca cineva sa ii spuna asta pentru ca stia.Nu ii era frica de nimic,nici macar de moarte,visa cum moare si era calma,isi imagina moartea …mergea pe strada si isi imagina lama cutitului rece strapungandu-I carnea ,sangele fierbinte prelingandu-i-se pe piele si simtind cum viata I se scurge din corp,dar nu era speriata.

Unicul lucru de care ii era frica era dragostea.Pentru ea dragostea era un bluestem,cel mai urat….lama cutitului ii lua viata,dar dragostea ii lua sufletul si la urma urmelor ce e un corp fara suflet…nimic, e doar un nume.Si ii era frica sa devina doar un nume,doar atat… ii placea sa iubeasca, sa simta sentimente frumoase,doar ca atunci cand ajungea sa simta mai multe,atunci totul se spulbera.Mereu se gandea ca cineva o va gasi si o va face sa iubeasca prin iubirea pe care i-o va purta.