I knew you were trouble...

Amintiri.. ma intorc mereu inapoi,oricat de mult vreau sa ma indepartez,intr-o clipa ajung iar de unde am plecat…first dance…plin de pasiune si scantei… ca si cum ne-am fi regasit… ritmuri puternice si miscari lente, cliseul “da-ti jos pantofii si danseaza pe ai mei”… te astepti sa mergi sa dansezi cu oricine ajunge pe ringul de dans, dar cand ajungi sa dansezi plin de pasiune simti cum intri in décor,incepi sa aparti dansului,de parca erai ratacit,iar muzica te-a adus inapoi…si uiti de toate,pasesti intr-o lume paralela fara ca macar sa realizezi…si apoi ramane doar atingerea ,pasiunea si amintrea din tot… unde s-au dus dansatorii? Nu erau dansatori erau ingeri ce si-au regasit aripile.

Sing it baby!

The sweetest dream...

L-am vazut venind spre mine,asa nepasator de parca viata nu exista pentru el,nu avea nici o expresie dar iti lasa impresia ca isi cauta in permanenta rostul.Farmecul lui nu consta in  aerul cuceritor,nici in zambetul pervers ci din ochii inmuiati in cerneala.Nu avea nimic din acele trasaturi commune de care orice fata se indragosteste,nici nu spunea vorbe dulci care sa te faca sa te topesti…dar era real,transparent ca o seara de mai.In preajma lui puteam sa fiu goala,goala de orice inhibitii,de orice minciuna sau zambet prefacut..puteam sa spun ce gandesc ,iar asta era tot ce ne rezuma relatia :” la ce te gandesti”…Nimeni nu ne intelegea cand vorbeam,spuneau ca suntem nebuni,dar nebunii sunt mai lucizi decat orice persoana care este in spiritual turmei.Imi scria,imi scria des,nu poezii,urasc poeziile sunt prefacute si scarbos de siropoase,sirop ce trece cu prima lingura de cafea…imi arata ce e in mintea lui si asta iubeam…Am gustat perfectiunea,am simtit raiul in vene,ma iubea si imi plangea foc…ma chema ca sa ma alunge si ma alunga ca sa ma cheme iar…ma privea ca pe o muza,ma dorea…

V. 

                                       or

...a beautiful nightmare

Patetic

Suntem jalnici, sadici..stricam suflete doar pentru a-l gasi pe al nostru….mereu cautam jumatatea care “ne-a fost sortita” si incercam fiecare persoana care trece pragul …mereu aceseasi lucruri ni le spunem,ne omoram intre noi si apoi ne uram…gasim sufletul pereche si il pierdem apoi realizam si spunem ca nu a fost el si continuam sa cautam,dar de data asta cu ura si inversunare fara sa ne mai pese cate inimi pure manjim cu dureri

Te trezesti dimineata si realizezi ca esti in zadar,ca nu poti schimba nimic si doar te frustrezi…zambete tampe pe fetele celor din jur “ o sa fie bine”,sit e enervezi…nu va fi bine, dar continuam sa speram…de ce speram? Ne place sa ne mintim? Avem nevoie de vise ca sa putem suporta realitatea…cruda realitate,cadavrele rancezesc prin parcuri si cofetarii, soarele ingheata , sperantele ne mor in brate si noi continuam sa le pastram,asa mucegaite si cu miros de praf.

But the memories remain...

Simt sângele rece pe piele,simt incendiul din  vene, simt cum vântul imi ucide sufletul…Stați! Nu-mi luați amintirile,lăsați-le să mă ucidă,apoi le puteți incinera…mie, pe mine, redă-mă!…Râdeam la cuvintele astea,fără să știu că ele imi vor fi pernă în cruda-mi neființă...