Zambesc…de ce? Pentru ca pot….te-am scos afara din sufletul
meu dar am acceptat flori si zambete in locul tau,traiesc fiecare clipa de
parca as ramane fara aer in orice moment, ma doare inca sarutul tau de ramas
bun…mai am inca cicatrici pe maini ,cicatrici facute de lacrimile tale
fierbinti in aerul inghetat,cand eram sfasiati de dorinta si dragoste,cand universul
ne despartea…dar nu regret nimic,tot ce am simtit va ramane mereu o sursa de
energie, una ecologica,functioneaza pe amintiri…Si poate nu esti aici dar viata
nu ma asteapta ,ma pune mereu sa imi caut fericirea si sa ma zbat pentru ea…iar
eu, eu aleg sa fac asta mereu cu zambetul pe buze….iubirea noastra era prea
puternica incat trebuia sa o oprim,asa mi-ai spus…deci vezi?! Am de ce sa
zambesc…pot sa dansez si sa simt ploaia pe piele chiar si cu sufletul amortit…oricat
de perfecte sunt unele lucruri uneori trebuie sa inceteze,trebuie sa existe un
echilibru; si atunci poti alege sa stai trist gandindu-te la ce putea fi sau sa
zambesti cand iti amintesti tot ce a fost,sa te bucuri ca ai trait o asa
experienta si sa crezi ca vor veni altele si mai frumoase.Eu aleg mereu sa
zambesc.Tu?
Cu zâmbetul pe față faci mai ușor față la orice lovitură. Ține-o tot așa și viața-ți va fi mai ușoară. De multe ori trebuie să dam drumul persoanelor iubite, cu un zâmbet larg pe buze, fiind mulțumiți de ceea ce a fost... mereu se întâmplă așa, când merge mai bine trebuie să știi să te oprești.
RăspundețiȘtergereCred ca asa e cel mai bine :) .... si faptul ca reusesc sa imi gasesc fericirea chiar si atunci cand ma doare , ma ajuta sa imi mentin respectul de sine :)
RăspundețiȘtergere