Love comes for those who are ready not those who wait...

Love comes to those who wait...bullshit! I never waited for someone who could love me, I was never patience enough to wait for something...anything...I`ve ever wanted much and more and more with every single day....becase I never waited to find something good enough....I was ever complain because nobody was good enough and nobody could touch my heart,because I believed that love comes with sacrifices and a little bit of something not right....But now...
I really believe that love comes when you`re ready,mature enough and straight to feel love,to give love and apreciate what you have.I had to suffer,to cry and to lose my faith that i could ever find that one single person who`s gonna make me feel loved and cared with just one look...it`s funny how everything you believe about love falls apart when you find true love....maybe the blame is on movies or stories or what we wish to be....I had many boys who  treated me good,but not good enough...it wasn`t because they weren`t great...it was because i wasn`t prepared for love...after i saw what pain means and how is to die inside for love, I lost my hope...."I have to admit that maybe I`m that 10% of the people whom live lonely forever" after that, I accepted this, because I wanted to be smart ,to be that kind of lady who`s making her own way through life...and right then,when I felt the most lonely thing in the world I met that one man who made me his with one  look...one kiss....it`s something I can explain but I`m sure  that those few people who felt it can understand what I can`t explain....

Doua suflete si o cafea

"Mi-ai intrat atat de adanc in suflet, incat daca ai pleca acum, mi-ai lua sufletul cu tine, m-ai dezintegra in particule care disperate cauta sa isi regaseasca forma de alta data. Dar, desigur ca voi ramane vag, vid...o fantoma pentru restul vietii. Incapabil sa mai gust aventurile vietii, incapabil sa mai simt mirosul realitatii si cersind. Cersindu-ti sufletu-mi inapoi si asteptandu-te sa vii si tu odata cu el..."


Marius

Fata cu parul de foc...

Inchidea ochii si se vedea dansand,alergand si zambind…se purta ca un copil,dar cineva era acolo si se uita uimit la ea cat poate sa fie de frumoasa intr-un tricou lung si larg care ii venea caraghios.Era inalta si slaba,dar era adorabila in boxeri si tricoul lui larg,pe care il imbraca doar pentru ca era al lui si o facea sa se simta in singuranta,acolo in bratele lui ,fara sa se gadeasca la nimic.Dimineata,cu parul ciufulit si somnoroasa era atat de frumoasa,acolo in pat cu o cana de cafea arata superb,si doar pentru ca avea un farmec aparte,doar pentru ca lumina diminetii o facea sa zambeasca intr-un fel in care nu multe fete zambesc,si avea sufletul pur,desi era plin de rani si cicatrici.Nu se temea sa recunoasca acea frica de iubire,insa nu stia sa urasca,nu intelegea conceptul.Acolo intre cearceafuri voia doar sa simta iubire,uneori putaei sa vezi in ochii ei cum cerseste asta si totusi nu spunea niciodata nimic,tacea doar si ii zambea ori de cate ori el voia sa plece ,gatul o ardea de durere,voia sa strige sa ii spuna ca are nevoie de el,dar tacea….spera ca intr-o zi el va realiza cata nevoie avea de el si se va intoarce plin de iubire doar pentru ea.

Frica...

Pasea sigura pe ea in intuneric, nu ii era frica de nimic, atatea nopti cand se intorcea acasa pe o strada pustie si fara lumina,ascultand vesnicele versuri despre sentimente,fara sa se gandeasca la viata ei.Nu, nu ii era frica de singuratate,petrecea ore in sir doar cu ea , ii placea sa piarda timpul singura,nu avea nevoie de nimeni sa o ajute sau sa o consoleze,stia sa faca asta singura.Si de ce sa ii fie frica,trecea mereu prin astfel de stari incat a ajuns la un moment sa le considere stari permanente,star ice o defineau si care nu o intristau deloc.Ii placea sa zambeasca mereu sis a fie fericita pentru nimicuri,doar asa ca sa nu stea suparata.Era puternica,mereu incasa lovituri de la viata,prieteni si tot ce o inconjura, dar stia ca mereu va fi bine si nu suporta ca cineva sa ii spuna asta pentru ca stia.Nu ii era frica de nimic,nici macar de moarte,visa cum moare si era calma,isi imagina moartea …mergea pe strada si isi imagina lama cutitului rece strapungandu-I carnea ,sangele fierbinte prelingandu-i-se pe piele si simtind cum viata I se scurge din corp,dar nu era speriata.

Unicul lucru de care ii era frica era dragostea.Pentru ea dragostea era un bluestem,cel mai urat….lama cutitului ii lua viata,dar dragostea ii lua sufletul si la urma urmelor ce e un corp fara suflet…nimic, e doar un nume.Si ii era frica sa devina doar un nume,doar atat… ii placea sa iubeasca, sa simta sentimente frumoase,doar ca atunci cand ajungea sa simta mai multe,atunci totul se spulbera.Mereu se gandea ca cineva o va gasi si o va face sa iubeasca prin iubirea pe care i-o va purta.

Frustrare

Pasesc singura prin multime,caut suflete,dar nu gasesc decat scrancete…nimeni nu mai vrea sa zambeasca in pustiul de asfalt….e plin de lume si totusi fiecare e singur….nu mai gasim o cale sa iesim din multime si totusi nu suntem legati de ea decat prin obligatiile care ne trag in jos zi de zi,ne degradeaza.Omul cand se naste e liber,societatea il leaga in mii de lanturi pe care le accepta fara sa se gandeasca cat de rau ii vor face….obisnuiam sa ne ascultam sufletele in tacere,ne zambeam si ne vorbeam in soapta, inimile apropiate  nu au nevoie de vorbeasca tare,ele se inteleg…dar azi?...azi zbieram unu la altul ,ne luam microfoane si boxe cat mai mari….totul e rece,totul e minciuna…

Scrisul e un blestem

Scrisul e  un blestem….e blestemul sufletului meu care se viseaza artist,care vrea sa vorbeasca mereu pentru ca stie ca daca ar tacea si eu nu as mai scrie ar muri.Si e nedrept pentru ca nu pot lua pauza de la sentimente…mereu simt si ce simt scriu….cand imi spun :”Stop!From now on I`ll be an evil heartless bitch” si fug de tot ce inseamna dragoste pt oameni,dar,ma intoarce inapoi dragostea pt scris… e ca si cum ai incerca sa fugi cat mai departe ,in alt oras, dar ajungi mereu intr-un sens giratoriu care nu te inainteaza ci te pune doar sa alergi in jurul lui…

Zambesc in culori...

Zambesc…de ce? Pentru ca pot….te-am scos afara din sufletul meu dar am acceptat flori si zambete in locul tau,traiesc fiecare clipa de parca as ramane fara aer in orice moment, ma doare inca sarutul tau de ramas bun…mai am inca cicatrici pe maini ,cicatrici facute de lacrimile tale fierbinti in aerul inghetat,cand eram sfasiati de dorinta si dragoste,cand universul ne despartea…dar nu regret nimic,tot ce am simtit va ramane mereu o sursa de energie, una ecologica,functioneaza pe amintiri…Si poate nu esti aici dar viata nu ma asteapta ,ma pune mereu sa imi caut fericirea si sa ma zbat pentru ea…iar eu, eu aleg sa fac asta mereu cu zambetul pe buze….iubirea noastra era prea puternica incat trebuia sa o oprim,asa mi-ai spus…deci vezi?! Am de ce sa zambesc…pot sa dansez si sa simt ploaia pe piele chiar si cu sufletul amortit…oricat de perfecte sunt unele lucruri uneori trebuie sa inceteze,trebuie sa existe un echilibru; si atunci poti alege sa stai trist gandindu-te la ce putea fi sau sa zambesti cand iti amintesti tot ce a fost,sa te bucuri ca ai trait o asa experienta si sa crezi ca vor veni altele si mai frumoase.Eu aleg mereu sa zambesc.Tu?